Istoric

Evoluția Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este strâns legată de contextul formării și consolidării statului român modern. Astfel, momentul Unirii Principatelor Române din 1859, era încununat cu inaugurarea, la Iași, la 26 octombrie 1860, a primei instituţii de învăţământ superior a statului român. Deschiderea Universității a însemnat continuarea unor preocupări mai vechi pentru învățământul superior la Iași: instituția întemeiată de Alexandru Ioan Cuza la 1860 a fost precedată de Academia Mihăileană, întemeiată de Mihail Sturdza la 1834 și, mai în vechime, de Colegiul de la Trei Ierarhi, întemeiat de Vasile Lupu, în 1640.

Documentele de epocă descriu momentul inaugurării ca pe unul fastuos, marcat de prezența celor mai de seamă demnitari ai tânărului stat român, care au vorbit despre însemnătatea noului edificiu. Descriind ceremonia deschiderii Universității, A. D. Xenopol aprecia că „a fost din cele mai înălțătoare. La ea a luat parte domnitorul, înconjurat de toți miniștrii săi și de toți înalții dregători ai statului și de un public numeros venit din toate părțile orașului și din județele Moldovei. Simțise poporul atât prin instinct cât și prin convingere, că prin deschiderea acestei înalte școlise împlinea un mare eveniment din istoria neamului, încordarea puterilor lui spre culmile gândirii”. Momentul era unul important și din perspectiva eforturilor pe care Alexandru Ioan Cuza le-a făcut chiar din primii ani de domnie pentru a da o dimensiune națională instituțiilor nou-create, în ideea de a întări actul unirii și de a cultiva sentimentul apartenenței la un singur stat. Astfel, precum a fost în gândul întemeietorului ei, Universitatea din Iași a reprezentat cadrul de formare a celor mai importanţi gânditori şi actori ai vieții publice, care au avut un rol hotărâtor în consolidarea instituțiilor statului, în dezvoltarea culturii și în modernizarea societății românești. Universitatea din Iaşi a fost, astfel, nu numai parte a istoriei ci a avut rolul de creatoare de istorie, spațiu al cercetării, al confruntării libere de idei și al inițiativelor inovative.

De la înfiinţare ei şi până în prezent, structura Universităţii din Iaşi a fost într-o continuă schimbare, în armonie cu evoluţia societăţii şi cu provocările fiecărei etape. Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879. După numai câţiva ani de funcţionare, Facultatea de Teologie a fost desfiinţată din cauza numărului său mic de studenţi. Stimulată de o nouă lege în 1898, Universitatea din Iaşi a reuşit să-şi diversifice profilul, să-şi mărească numărul de secţii, departamente, materii predate şi activităţi ştiinţifice. În acea perioadă s-a remarcat o dezvoltare spectaculoasă a Facultăţii de Ştiinţe: în 1892 au luat fiinţă Catedrele de Chimie Organică şi Chimie Anorganică cărora li s-a alăturat, în 1906, Chimia Agricolă. În cadrul aceleiaşi Facultăţi un mare succes a fost crearea Şcolii de Electricitate, în 1910. După începuturile ei modeste din 1879, Facultatea de Medicină a dobândit, în 1889, o organizare şi un profil care să permită formarea specialiştilor cu o înaltă calificare profesională capabilă să răspundă exigenţelor sociale ale acelor timpuri. Perioada imediat următoare Unirii Naţionale din 1918 s-a caracterizat prin evoluţia remarcabilă a Universităţii, în concordanţă cu cerinţele societăţii româneşti şi ale progresului european din acea vreme. Legile Învăţământului din 1932, 1937 şi 1938 au favorizat atât evoluţia ştiinţelor cât şi dezvoltarea departamentelor Universităţii: Medicină şi Farmacie, Ştiinţe, Drept, Filosofie şi Litere, şi Agricultură. În anul 1933, subsecţia de învăţământ agricol, inclusă în secţia de ştiinţe aplicate, s-a transformat în Facultatea de Ştiinţe Agricole. Celelalte două ramuri ale secţiei (Şcoala Electrotehnică şi Secţia de Chimie Tehnologică) s-au reorganizat în 1937, dând naştere Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi, căruia i s-a alăturat şi Facultatea de Ştiinţe Agricole un an mai târziu.

În perioada interbelică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași se putea mândri că ajunsese la nivelul instituţiilor europene de acelaşi rang, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice.

După cel de-al Doilea Război Mondial, ideologia comunistă a adus schimbări radicale în Universitatea din Iaşi, ca, de altfel, în întreg învăţământul superior din ţară. Multe discipline au fost cenzurate sau eliminate, numeroase programe didactice au fost supuse unei rigidităţi extreme, libertatea academică a fost restricţionată, în timp ce toate activităţile au fost ghidate sau verificate de organisme ale singurului partid politic existent. Tot în această perioadă, datorită unei cereri din ce in ce mai mari de specialişti în economie, s-a resimţit nevoia înfiinţării Facultăţii de Ştiinţe Economice (1962), după ani îndelungaţi în care cursuri de Economie Politică, Doctrine Economice şi Finanţe Publice au fost predate în cadrul Facultăţii de Drept. Astfel, în anul academic 1968-1969, existau deja opt facultăţi (Matematică-Mecanică, Fizică, Chimie, Biologie-Geografie, Drept, Filologie, Istorie-Filosofie, Economie), în timp ce în 1974 erau doar şapte, datorită transferului Facultăţii de Chimie la Institutul Politehnic.

Căderea regimului totalitar în 1989 a deschis noi perspective asupra învăţământului şi educaţiei în România. Formele organizatorice şi curriculare ce fuseseră impuse au fost imediat abandonate. Reconstrucţia universităţii a fost spontană şi radicală şi a cuprins toate domeniile: stuctura organizatorică, programa de studii, sistemul de comunicare, resursele umane. Autonomia universitară şi libertatea decizională au condus Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” spre ceea ce este astăzi: una din cele mai performante universităţi în Romania, standard pentru excelenţă în cercetare şi flexibilitate didactică.

Un capitol aparte din istoria instituției, mai ales în contextul demersului de față, îl reprezintă cel legat de activitatea Seminarului Pedagogic al Universității din Iași, înființat anul 1898, structură strâns legată de nivelul învățământului preuniversitar, reluat acum în discuție. Legea asupra învăţământului secundar şi superior, în timpul ministeriatului lui Spiru Haret, apărută în Monitorul Oficial din 24 martie 1898, prevedea, printre altele, înfiinţarea Seminariilor Pedagogice Universitare pe lângă cele două Universităţi, din Bucureşti şi Iaşi, în vederea formării cadrelor didactice din învăţământul secundar. Acest lucru avea să se întâmple începând cu anul şcolar 1899-1900. Articolul 91 al Legii prevedea că „pe lângă fiecare Universitate se va organisa câte un seminar pedagogic, menit a pregăti personalul didactic pentru înveţământul secundar. Lucrările acestui seminar vor fi teoretice şi practice. Din punctul de vedere teoretic, seminarul pedagogic are de scop familiarisarea candidaţilor cu discuţiunile pedagogice şi cu literatura pedagogică. Din punctul de vedere practic, seminariştii vor face practica didactică într-o şcolă secundară de băeți, care va fi alipită pe lângă seminar, ca şcolă de aplicaţie.” Seminariile Pedagogice Universitare aveau să dăinuie până în anul 1948, când au fost desfiinţate, urmare a instaurării regimului comunist. Astfel, timp de aproape o jumătate de secol Seminarul și Școala sa de aplicație de la Iași au oferit valori şi modele umane, curriculare, metodologice care merită toată atenţia şi care oferă strategii de un modernism remarcabil. Funcționarea Şcolii de Cultură Generală (cu 24 de clase), ca parte a Seminarului Pedagogic Universitar, reprezintă o experiență remarcabilă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care face ca demersul actual să se încrie în continuarea acestei tradiții de succes.

Pornind și de la această experiență, dar răspunzând și unor nevoi ale prezentului, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis să ducă „povestea” mai departe, prin înființarea în cadrul său instituțional a unei entități de învățământ preuniversitar, care să cuprindă toate nivelurile de educație, de la învățământul preșcolar până la cel liceal.

În acest sens, demersul actual de înfiinţare a Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vine în continuarea acestei realităţi educaţionale trecute, dar şi moderne – prin prisma unui sistem incluziv – care presupune un parcurs firesc de la nivelul preşcolar, primar, gimnazial și liceal. Astfel, o primă etapă a acestui proces este reprezentată de înființarea Grădiniţei „Junior”, în 2003, urmată de Şcoala Primară „Junior” în 2007, Școala Gimnazială „Junior” din 2021 și, încheind în 2022, cu înființarea nivelului liceal. Inițiativa Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași este una inovativă, fiind și prima de acest fel în spațiul educațional românesc.